Magia ascunsă a lăcrămioarelor

Cum treceai printre aleile frumoase din fața terasei, descoperind intrarea către beci și cămara cu lemne, te întâmpina un covor verde împodobit cu perluțe albe care păreau să se înmulțească odată cu fiecare pas, până când verdele devenea doar un contrast, un suport delicat pentru fiecare fir de lăcrămioară.

În prima zi, m-am aplecat  ca să le simt aroma abia încolțită. Înspre finalul primăverii, recunoșteam parfumul încă de la intrarea pe poartă. Aceste clipe magice se întâmplau în fiecare zi, de la prima perlă albă până la ofilirea ultimei.

În fiecare dimineață, era o mare bucurie să mă plimb prin  grădină și să mă pierd în frumusețea ei fragilă. Fiecare floare era ca o mică bijuterie, iar mirosul lor proaspăt mă transporta într-o lume imaginara.

Îmi aduc aminte că îmi plăcea să mă opresc în fața lor, să le admir petalele fine și să mă las învăluită de parfumul lor subtil. Când le priveam de aproape, puteam observa mici picături de rouă pe frunzele lor verzi, ca niște lacrimi strălucitoare. Erau stelele strălucitoare din grădina mea.

Zilele treceau, iar lăcrămioarele erau prezența vie a frumuseții și a fragilității vieții. Privindu-le am invățat să apreciez fiecare moment și să mă bucur de frumusețea din jurul meu.