Fără categorie
De la joacă la poezie: Povestea cărții “Tangent”
Eram în clasa a doua. După o perioadă destul de lungă în care am stat la bunicii mei din partea mamei, iar părinții în Valea Vișeului, unde tata era șef de gară, ne-am mutat în casa nouă, construită de ai mei la Sighet. Această schimbare a fost o adevărată transformare pentru mine. Casa nouă strălucea sub soarele verii, iar fiecare colț ascundea povești nedescoperite.
Era vară, primisem vacanța și mă bucuram din plin. Zilele lungi și senine se scurgeau încet, iar eu le trăiam în totalitate. Fiecare dimineață începea cu razele calde ale soarelui care pătrundeau timid prin perdele. Curtea și grădina noastră deveneau un adevarat paradis pentru un copil. Florile, în culori vibrante, îmi aduceau un zâmbet pe buze în fiecare dimineață.
Aveam pe strada noastră copii de vârsta mea cu care mă jucam, fie la noi, fie la ei, fie pe stradă. Jocurile noastre erau pline de râsete și entuziasm, iar orele se întindeau ca un șirag nesfârșit de mărgele colorate. Țin minte că în fiecare zi, înainte să plec la joacă, îmi luam caietul de poezii și scriam. Cuvintele îmi curgeau de la vârful pixului cu aceeași ușurință, cu care păsările cântau în copacii din curte.
Într-o zi, vecina de care ne despărțea un gard viu, aproape inexistent, m-a întrebat: “ce scrii acolo? Nu te duci la joacă?”; iar eu i-am răspuns cu sinceritate și entuziasm: “nu pot încă, nu mi-am făcut norma!”
“Cum adică? Ce normă?” a întrebat vecina, cu o privire curioasă și uimită. “Am hotărât să scriu zilnic două poezii”, i-am răspuns, privind-o cu ochii plini de determinare și pasiune.
Bineînțeles că am stârnit râsul tuturor. Vecina le-a spus părinților și bunicilor, iar din când în când mă întrebau cu zâmbetul pe buze: ‘ehe’ n-ai făcut norma de poezii pe ziua de azi?” Aceste momente devin amintiri pline de căldură și zâmbete, pe care le port cu mine in suflet și acum.
Sigur nu veți găsi acele poezii în volumul “Tangent”, dar eu vă invit să le citiți, pentru că ele au fost prima mea călătorie în lumea cuvintelor și a imaginației. Fiecare strofă a fost un mic univers creat de mine, o incursiune în lumea emotiilor și trăirilor, iar acum, privind înapoi, îmi dau seama cât de prețioase au fost acele clipe de la începutul verii. Ele au pus temelia pasiunii mele pentru scris și pentru frumusețea cuvintelor, și le voi purta mereu în inima mea.
